Rooney vrea întăriri! „Mai avem nevoie de două nume mari”

Rooney vrea întăriri!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astăzi se dispută ultima etapă din Premier League, dar United nu
mai speră la titlu. Aproape sigur, acesta va reveni rivalilor de la
Chelsea, care au un avantaj de un punct. Cum aproape nimeni nu
crede că Wigan i-ar putea împiedica pe „albaștri” chiar pe Stamford
Bridge, Rooney știe că titlul e pierdut. Așa că starul lui United,
declarat recent cel mai bun jucător din Premier League, știe ce-i
lipsește lui United pentru sezonul viitor: cel puțin încă un
atacant sau doi de top.

Dacă putem să aducem încă două nume mari vom avea un
avantaj important și o șansă bună de a recâștiga titlul, dacă
Chelsea îl va câștiga acum
„, a declarat Rooney, pentru The
People. „Dacă ne uităm la echipa din 1999, care a reușit
tripla, vedem că am avut patru jucători, toți capabili să marcheze
multe goluri. Acum nu suntem decât eu, Berbatov și Michael Owen. E
și Macheda, dar dacă putem să mai aducem încă un atacant de top, va
fi bine
„, a mai spus Rooney, care a mai anunțat că, foarte
probabil, își va prelungi după CM contractul cu United, care expiră
peste doi ani.

Cu o etapă înainte de final, Rooney și Drogba își împart supremația
în fruntea clasamentului golgheterilor din Premier League, ambii cu
câte 26 de reușite. De remarcat că Chelsea mai are un jucător cu
peste 20 de goluri, Lampard (21), în timp ce al doilea golgheter al
lui Manchester, Berbatov, are abia 12 reușite.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×